Cum aș putea, Isuse scump, s-o iau ‘nainte?
Cum aș putea să părăsesc al meu popas?
Când Tu ești al meu Părinte
Și m-ai iubit ‘naintea primului meu pas.
Cum aș putea să mă grăbesc când sunt cu Tine?
Cum aș putea să uit de al Tău bun ceas?
Când Tu ești Cel ce S-a oprit lângă mine
Și m-ai iubit ‘naintea primului meu pas.
Cum aș putea eu fără Tine să alerg?
Cum aș putea în urmă să Te las?
Când Tu ești Cel ce m-a învățat să merg
Și m-ai iubit ‘naintea primului meu pas.
Cum aș putea să n-aud a Ta șoaptă?
Cum aș putea să ignor al Tău glas?
Când Tu m-ai urcat treaptă cu treaptă
Și m-ai iubit ‘naintea primului meu pas.
Cum aș putea să pășesc fără Tine?
Cum aș putea eu de Tine să mă las?
Când doar Tu ești Cel ce mă ține
Și m-ai iubit ‘naintea primului meu pas.
De aceea, Isuse scump, țin minte,
Că m-ai iubit ‘naintea primului meu pas.
Așa că orice mi-ar sta înainte…
Fără Tine... nu fac niciun pas.
Esența rândurilor poeziei de față au fost făurite în data de 13 iulie 2025. Seara la marginea unei câmpii din aproprierea locuinței mele am intrat într-o rugăciune mai aparte pentru un suflet scump care avea de luat unele decizii mai mari în viața. După un timp de mijlocire însuflețită am simțit în interiorul meu îndemnarea profundă că trebuie să scriu unele versuri. Așa a ajuns această poezie pe hârtie. Ea se citește din perspectiva unui suflet care își aduce aminte de cine este Dumnezeu în viața lui, iar apoi ia hotărârea fermă a ultimii strofe.
Slava să fie a lui Dumnezeu în toate, Amin!